Moștenitorii României Muzicale – Recital la Muzeul Național Cotroceni

Recitalul de joi, 18 aprilie 2024, din seria ”Moștenitorii României Muzicale” i-a adus în fața publicului pe soprana Aida Pascu și pianistul Gabriel Gîțan. În cadrul Salonului Cerchez din Muzeul Național Cotroceni, cei doi muzicieni au creat o atmosfera intima, plina de sensibilitate, specifica creatiei camerale.

Programul tematic, intitulat “Vis de dragoste”, a inclus lieduri din literatura universală, inspirate din puterea muzicii, a poeziei și a iubirii. Repertoriul accesibil, care a cuprins unele dintre cele mai frumoase bijuterii miniaturale, a fost interpretat cu o tehnică impecabilă și o expresivitate aparte, punând în lumină relația deosebit de strânsă dintre muzică și text, caracteristică muzicii vocale-camerale. Printre lucrările interpretate s-au numărat „Ständchen” de Franz Schubert, „Canciones clásicas españolas” de Fernando Obradors, precum și lucrări de Joseph Haydn și Johannes Brahms.

În data de 12 aprilie 2024, soprana Aida Pascu a primit premiul “Young Artist of the Year” la Gala Premiilor International Classical Music Awards (ICMA). Aceasta este o reușită remarcabilă pentru tânăra soprană de 24 de ani – un premiu special în cadrul uneia dintre cele mai importante gale de premiere din industria muzicii culte europene.

Evenimentul, parte din seria de recitaluri “Moștenitorii României Muzicale”, a fost prezentat de Cristina Comandasu, manager Radio România Muzical și membră a juriului ICMA. Acest proiect își propune să aducă pe scenele prestigioase românești tineri și excepționali muzicieni ai României, artiști care desfășoară o importantă activitate în străinătate, dar și să îi susțină prin intermediul burselor oferite.

Eveniment organizat de Radio România Muzical, Artexim, Muzeul Naţional Cotroceni, cu sprijinul Rotary Club Pipera.

Foto Credits: Andrei Gîndac și Maria Gîndac (TWO BUGS)

Sari la conținut