Conferință de presă – Anul Puccini în România – 22 aprilie 2024

Anul 2024 marchează o dată specială în calendarul cultural, iar România se alătură celebrării unuia dintre cei mai mari compozitori italieni de operă – Giacomo Puccini. În acest an, împlinim 100 de ani de la trecerea sa în eternitate, iar instituțiile culturale din țară se reunesc pentru a onora moștenirea sa muzicală impresionantă.

Institutul Cultural Italian a fost gazda unei conferințe de presă pe data de 22 aprilie 2024, prezentând evenimentele și spectacolele ce vor avea loc în cadrul Anului Puccini, în colaborare cu Artexim și cele mai importante instituții de spectacole din România, printre care se numără Operele Naționale din Iași, București și Cluj, precum și Filarmonicile din Sibiu, Pitești, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

În acest context, premiera operei Tosca la Opera Națională Română Cluj-Napoca, în regia lui Matteo Mazzoni, a deschis seria de evenimente pe 20-21 aprilie 2024. De asemenea, Opera Națională din Iași va aduce în atenția publicului premiera operei Turandot pe 1-2 iunie.

Un eveniment de referință va fi Gala Puccini din data de 13 mai, de la Ateneul Roman, în care orchestra Camerata Regală sub bagheta maestrului italian Tito Ceccherini va aduce în atenția publicului atât celebre arii și duete din cele mai iubite opere pucciniene, în interpretarea renumitei soprane Cellia Costea și a remarcabilului tenor italian Leonardo Caimi, iar cu participarea Corului de cameră Preludiu-Voicu Enăchescu, publicul va putea asculta lucrări din creația simfonică și vocal-simfonică a lui Puccini.

Bucharest Opera Festival 2024 este organizat de Opera Națională București și se va desfășura între 7 și 16 iunie, fiind dedicat în întregime operelor lui Giacomo Puccini. Evenimentul va cuprinde nu mai puțin de 8 producții ale marelui compozitor, desfășurându-se pe parcursul a zece seri memorabile în care vor participa 9 teatre, inclusiv Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, precum și prestigioasele Opere Naționale Române din Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Opera din Brașov și Teatrul de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.

Anul Puccini va fi sărbătorit și în alte orașe importante din țară. Opera Națională din Timișoara va găzdui spectacolul Turandot pe 26 aprilie, în cadrul Festivalului Timișoara Muzicală, iar Filarmonicile din diverse orașe vor organiza concerte tematice în onoarea compozitorului italian.

Mai mult decât atât, în cadrul acestui an dedicat lui Puccini, vor avea loc pe lângă producții de opera și concerte si alte tipuri de evenimente. Universitatea Națională de Muzică din București va găzdui un simpozion dedicat celebrei soprane Hariclea Darclee, în colaborare cu Universitatea din Milano, iar la Opera Națională din București va avea loc un masterclass susținut de renumita soprană italiană Barbara Frittoli.

Încheiem cu menționarea concertelor de excepție care vor avea loc în diverse orașe, oferind publicului român oportunitatea de a se bucura de capodoperele lui Puccini în interpretări magistrale. Concertele vor fi transmise și la Radio România Muzical, astfel încât toți iubitorii de muzică să poată participa la sărbătoarea dedicată acestui titan al operei.

Anul Puccini este o oportunitate de a celebra și de a redescoperi geniul muzical al unuia dintre cei mai influenți compozitori ai secolului al XIX-lea. Mai jos puteți vedea galeria foto a evenimentului. Foto credits: Miluță Flueraș

Sari la conținut