Festivalul Internațional George Enescu 2021

Aftermovie Festivalul International George Enescu2021

Evenimentul a avut loc în contextul pandemiei Covid-19, între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști. Cele 78 de concerte au adunat la București aproximativ 3.500 de artiști români și străini, 32 de orchestre din 14 țări, peste 100 de soliști și dirijori.

A XXV-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu a atins performanța de a fi cel mai mare festival de muzică clasică la nivel internațional din 2021.

Festivalul Enescu 2021 a prezentat 53 de lucrări în premieră românească și trei lucrări în premieră mondială. Printre acestea, se află și Te Deum-ul compus de Jose Cura pentru a celebra cea de-a 25-a ediție a Festivalului Enescu. Au fost prezentate în premieră românească patru opere și mai multe lucrări vocal simfonice de Stravinski, Cura și Enescu (oratoriul Strigoii).

În această ediție au fost interpretate cele mai multe lucrări enesciene din istoria Festivalului – 42 – celebrând și 140 de ani de la nașterea lui George Enescu. De asemenea, Festivalul l-a onorat și pe Stravinsky, la 50 de ani de la moartea sa.

Aproximativ 75.000 de spectatori din România și mai multe țări ale lumii au urmărit concertele organizate la București, în cele patru săli principale ale Festivalului, și transmise online, la care se adaugă și publicul care a participat la evenimentele desfășurate în seriile „București Creativ” și „Festivalul Enescu în țară”.

În cele patru săli principale ale Festivalului (Ateneu, Sala Palatului, Sala Radio și Auditorium), publicul s-a ridicat la aproximativ 54.000 de persoane, în condițiile în care gradul de ocupare  a fost restricționat din cauza pandemiei.

Pentru prima dată, concertele Festivalului Enescu transmise online au fost păstrate în mediul virtual timp de 12 ore, pentru a fi urmărite de pe mai multe fusuri orare. Transmisiile online au fost gratuite. Un număr de 20.358 de spectatori au urmărit online muzica Festivalului Enescu, din care 14.000 din România, iar restul din străinătate.

Cifre și date ale Festivalului Enescu 2021 (28 august – 26 septembrie):

  • 4 serii de concerte (cu una mai puțin față de edițiile din alți ani, din cauza pandemiei): Mari Orchestre (Sala Palatului); Recitaluri și concerte (Ateneu); Muzica Secolului XXI (Sala Radio); Enescu și contemporanii – muzică de cameră (Auditorium).
  • Cea de-a treia ediție a  Forumului Internațional al compozitorilor, cu participarea unor mari compozitori, precum: Salvatore Sciarrino, Francesco Filidei, Dieter Ammann, Jonathan Dove, Patrick Hawes, Peter Jablonski, Tim Benjamin, Martin Torp, Gabriel Iranyi, Cornel Taranu, Dan Dediu
  • 3.500 de artiști români și străini au venit în România.
  • 78 de concerte desfășurate la București
  • 13 orașe în care s-a desfășurat Festivalul Enescu în țară: Cluj, Sibiu, Satu Mare, Timișoara, Bacău, Iași, Focșani, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Ploiești, Păulești
  • Peste 120 de jurnaliști români acreditați
  • 30 de jurnaliști străini acreditați
  • Este ultima ediție a Festivalului Enescu cu Vladimir Jurowski în calitate de Director Artistic și cu Mihai Constantinescu în calitate de Director Executiv.

Muzica nu ne servește doar ca divertisment, ca hrană pentru suflet, ci servește și ca un comunicator foarte important între oameni, așa că în aceste vremuri dificile ale pandemiei, lumea are nevoie de frumusețe, de muzică, de cultură. Lumea are, prin aceasta, nevoie de Festivalul Enescu. Avem nevoie de public, de artiști și de sprijinul autorităților și al tuturor sponsorilor. Vă îndemn să considerați importanța acestui Festival, în special anul acesta, atât din perspectiva istoriei sale ilustre, cât mai ales din perspectiva viitorului culturii în această lume. Pandemia nu va dura pentru totdeauna. Odată ce ne vom afla în lumea post-Corona, vom simți și mai mult nevoia de hrană culturală pentru inimile, mințile și sufletele noastre. Prin urmare, vă rugăm să faceți tot posibilul, așa cum și noi facem tot ce este necesar și posibil de partea noastră, pentru a face acest Festival o realitate, pentru a-l face la fel de colorat și de divers pe cât l-am anunțat.”

Vladimir Jurowski, Director Artistic al Festivalului Internațional George Enescu 2017 – 2021
Sari la conținut