EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Concertele şi turneele susţinute în întreaga lume, colaborarea cu personalități ale lumii muzicale şi nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor au făcut din EUYO una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii.
Participarea la concerte și turnee și sesiunile de pregătire a tinerilor muzicieni selectați în orchestră sunt finanțate în totalitate de EUYO. EUYO susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente. În primăvara lui 2012 EUYO a susținut un turneu în premieră în Elvetia, Italia, Polonia si Spania, iar în luna august in Italia, Malta, Olanda, Austria si Macedonia.
Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.
EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.